Scandalul testelor făcute șoferilor prinși sub influența narcoticelor la volan ia amploare. Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, vine și face lumină în acest caz.
Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care șoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de substanțe interzise nu sunt gata în 72 de ore să-și primească permisul de conducere înapoi, până la finalizarea analizelor. „În ședința Guvernului de astăzi, condusă de premierul României, (…) acesta ne-a solicitat un mecanism, o soluție, astfel încât, în 72 de ore de la momentul recoltării probelor biologice sau testului inițial în stradă care a ieșit pozitiv și ulterior s-a procedat la recoltarea probelor biologice, să avem un răspuns. Până la următoarea ședință de guvern analizăm și vom reglementa, vom vedea sub ce formă ca și act normativ”, a spus Despescu la Digi24. El a explicat că, după ce conducătorul auto este oprit în stradă și supus testului de consum de droguri, iar rezultatul a ieșit pozitiv, acesta este condus la o unitate medicală, autorizată, pentru prelevarea de probe. Dacă refuză, este condus, de asemenea, de echipajul de poliție la aceleași unități medicale unde se recoltează probe biologice. „Din acel moment, în 72 de ore, conducătorul auto trebuie să aibă un răspuns de la autorități. În acele 72 de ore, și dacă a ieșit la aparat pozitiv, și dacă refuză, se procedează la retragerea permisului de conducere ca măsură administrativă de înlăturare a unui pericol imediat, până la obținerea rezultatului - fără dosar penal. Dacă rezultatul nu vine în 72 de ore, domnul premier a solicitat act normativ, ca după acest interval de timp să i se restituie permisul de conducere, procedura merge mai departe. Dacă rezultatul la probele biologice care vin după 72 de ore este pozitiv, se va întocmi dosar penal pentru conducere sub influența produselor interzise”, a afirmat Despescu. Aparatul Drugtest, potrivit acestuia, detectează doar prezența substanței, însă numai după ce vin rezultatele de la laborator, acestea pot fi considerate ca probe într-un dosar penal. Poliția Română menționează că nu toți șoferii care vor fi opriți în trafic vor fi testați pentru consum de droguri, ci numai cei care se încadrează în anumite circumstanțe, precum antecedentele la consumul de substanțe interzise, sau prezența în autovehicul a unor recipiente susceptibile de a fi folosite la consumul de droguri.