Bărbatul din județul Prahova acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetițe de școală primară a fost arestat preventiv, după ce procurorii au contestat decizia Judecătoriei Ploiești de a-l lăsa în libertate.
Tribunalul Prahova a desființat, luni, decizia Judecătoriei Ploiești de a lăsa în libertate un bărbat inculpat pentru două fapte de agresiune sexuală asupra unei fetițe de școală primară. Magistrații au admis contestația procurorilor și au dispus arestarea preventivă a bărbatului suspectat că a comis în mod repetat faptele, potrivit news.ro.
Judecătoria Ploiești a considerat propunerea de arestare ca fiind ”neîntemeiată” și a dispus, săptămâna trecută, măsura controlului judiciar față de inculpat. Decizia Judecătoriei Ploiești a fost contestată de Parchet. Conform unor surse judiciare, bărbatul inculpat era prieten de familie cu părinții victimei și în acest context ar fi agresat-o pe copilă. Din soluția Judecătoriei Ploiești, publicată pe portalul instanțelor de judecată, reiese că agresiunea a avut loc în mod repetat, o dată în luna martie a acestui an și a doua oară în luna mai.