Doi gardieni au murit, marți dimineață, după ce furgoneta cu care transportau un deținut a fost atacată cu focuri de armă. Alți trei agenți au fost răniți, dintre care unul foarte grav. Atacul a avut loc între orașele Rouen și Evreux, din nord-vestul Franței, în jurul orei locale 11:00.
Atacul a fost efectuat de un comando format din 4 infractori înarmați, care au folosit două vehicule. Unul din aceste vehicule a fost găsit ”carbonizat”, la scurt timp după atac.
Președintele francez Emmanuel Macron a scris că „se face totul pentru găsirea vinovaților”, în timp ce ministrul de Interne Gérald Darmanin a spus că „câteva sute de polițiști și jandarmi” au fost mobilizați. Ambuscada a dus la evadarea deținutului.
Deținutul era transportat înapoi la închisoarea din orașul Évreux, după ce a participat la o ședință de judecată în această dimineață la Rouen. Ambuscada a avut loc în jurul orei 11:00 în apropierea unei case de taxare de pe autostrada A154, care acum este închisă în ambele sensuri.
Deținutul evadat este un bărbat pe nume Mohamed care a fost condamnat pentru „furt prin efracție” și este supranumit „Musca”, potrivit Le Parisien.
„Agenții uciși în atac, un ofițer și un gardian, erau născuți în 1972, respectiv 1989. Unul dintre ei lasă în urmă o soție și doi copii, celălalt lasă o soție însărcinată în cinci luni”, a declarat ministrul Justiției, Éric Dupond-Moretti.