Amnesty International solicită Curții Penale Internaționale să investigheze Israelul pentru „crime de război”, acuzându-l de uciderea a 44 de civili palestinieni, inclusiv 32 de copii, în aprilie.
Organizația neguvernamentală (ONG) pentru apărarea drepturilor omului precizează că aceste atacuri au avut loc la 16 aprilie în Tabăra de Refugiați al Maghazi, în centrul Fâșiei Gaza, și la 19 și 20 aprilie la Rafah, în sud.
„Aceste atacuri devastatoare au distrus familii și au luat viața a 32 de copii”, anunță într-un comunicat o reprezentantă AI, Erika Guevara-Rosas.
O anchetă a ONG-ului prezintă „elemente de probă esențiale care arată atacuri ilegale imputabile armatei israeliene”.
Amnesty a intervievat 17 supraviețuitori și martori, a vizitat un spital în care au fost îngrijiți răniții, a fotografiat fragmente de muniție.
În cele trei atacuri, organizația „nu a găsit nicio probă a prezenței unor ținte militare înăuntrul sau în jurul locurilor luate ca țintă de armata israeliană”, denunță ea.
ONG-ul precizează că nu a primit niciun răspuns la întrebările adresate armatei israeliene.
Potrivit Amnesty, atacul de la 16 aprilie de la al Maghazi a lovit o stradă pe care copiii jucau fotbal în masă și a ucis zece copii cu vârste cuprinse între patru și 15 ani și cinci bărbați.
La Rafah, o bombă aeriană a lovit casa lui Abu Radwan, un funcționar pensionar, la 19 aprilie, ucigând nouă membri ai familiei – inclusiv șase copii -, acuză Amnesty.
La 20 aprilie, un atac a distrus casa familiei Abdelal, în estul Rafah, a ucis 20 de persoane - 16 copii și patru femei – și a rănit alți doi copii.
„Curtea Penală Internațională trebuie să deschidă o anchetă cu privire la crimele de război” în legătură cu aceste trei atacuri, solicită Amnesty.
Războiul din Fâșia Gaza a început la 7 octombrie în urma unui atac fără precedent al unor comandouri Hamas în sudul Israelului, soldat cu peste 1.170 de morți, majoritatea civili, potrivit unui bilanț întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.
În total, 121 de ostatici sunt ținuți în Fâșia Gaza în prezent, iar 37 au murit, potrivit armatei israeliene.
Ca represalii, Israelul a lansat o ofensivă devastatoare în enclava palestiniană, soldată cu 35.984 de morți, majoritatea copii și femei, potrivit Ministerului Sănătății al Hamas.
Apărarea Civilă palestiniană din Fâșia Gaza a anunțat luni 45 de morți în urma unor atacuri israeliene, duminică seara, asupra unei tabere de refugiați situate în apropiere de Rafah.