Ambasada SUA transmite că decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
„Decizia președintelui României Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței. Suntem recunoscători pentru contribuțiile României la Alianță și pentru eforturile președintelui Iohannis de a aduce în dezbatere problemele critice de pe Flancul de Est al Alianței, inclusiv regiunea Mării Negre”, se arată într-un răspuns al Ambasadei SUA transmis, vineri, Agerpres. Președintele Klaus Iohannis a informat, joi, Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcția de secretar general al organizației. „Președintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de secretar general al NATO, aceștia declarându-se în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.