Acuzații grave la adresa primarului Allen Coliban. Potrivit jurnaliștilor, edilul din Brașov intenționează să achiziționeze o ruină care aparține unor prieteni, folosind banii primăriei.
Coliban propune ca Primăria Brașov să cumpere fostul han „Pietrele lui Solomon”, din care a mai rămas doar un zid. Pentru aceste ruine, Primăria Brașov ar urma să plătească peste un milion două sute de mii de euro, conform jurnaliștilor.
Hanul este deținut de familia unui afacerist irlandez, care deține și un bar pe strada Republicii din Brașov. Atât Allen Coliban, cât și partenera sa, sunt apropiați ai familiei afaceristului, fiind văzuți împreună la mai multe evenimente, conform jurnaliștilor.