Un nou scandal zguduie coaliția din țară! Ministrul Justiției și președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu, l-a criticat pe un primar PSD. Liderul PNL a atacat dur conducerea PSD a județului, după ce a organizat un festival al narciselor fără să aibă măcar o floare expusă la eveniment. Mai mult, Gorghiu a dezvăluit că accesul la marele festival organizat de social-democrați s-a făcut pe un drum neasfaltat.
„Dacă vă întrebați cum poate fi organizat un Festival al narciselor, FĂRĂ narcise, mergeți azi în Negrași, Argeș!”, îndeamnă Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook.
„Autorul acestui eveniment este nimeni altul decât primarul în funcție al localității. Deși avea opțiunea de a organiza evenimentul atunci când narcisele erau în toată splendoarea lor și oamenii de oriunde puteau să se bucure de ele, primarul PSD a ales să-l facă în această duminică”, a scris ea în postare.
Gorghiu oferă și o explicație: „Și nu întâmplător! Campania electorală a început deja! Și toți cei care au fost atrași de Festivalul Narciselor de la Negrești au venit pe un drum județean neasfaltat, doar pentru a asculta laudele primarului PSD la adresa actualului edil al Consiliului Județean și cât de „minunată” este administrația locală în prezent”.
Alina Gorghiu propune și o soluție pentru ca astfel de situații să nu se mai repete: „Un lucru știu sigur! Acest eveniment putea să arate că Argeșul merită să fie vizitat! Am, însă, încrederea că Ilie Stanciu, candidatul PNL la primărie, va schimba lucrurile în Negrași! Este un om decent, care știe de ce are nevoie comunitatea sa și are sprijinul meu și al întregii echipe PNL! Alături de Radu Perianu la Consiliul Județean Argeș, vor aduce dezvoltare în județ și în comunitate!”
„Oamenii din Negrași sunt frumoși și harnici și ei sunt cei care merită, în primul rând, mult mai mult!”, încheie Gorghiu.