Un bărbat în vârstă de 38 de ani, care era monitorizat electronic de către Poliție din cauza mai multor infracțiuni grave, s-a spânzurat. Polițiștii au fost alertați de dispozitivul special montat. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Conform IPJ Vrancea, miercuri dimineață, la Compartimentul de Supraveghere a Monitorizării Electronice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost primită o alertă generată de dispozitivul montat unei persoane supravegheate, în vârstă de 38 de ani, din comuna Golești.
Patrula de poliție s-a deplasat de urgență la fața locului și a constatat că bărbatul s-a spânzurat în curtea locuinței sale. Ambulanța care a sosit la fața locului a confirmat decesul acestuia. Bărbatul avea un ordin de protecție emis pe numele său, cu monitorizare electronică pentru 3 luni, începând cu data de 5 iulie, pentru violența domestică împotriva fostei sale concubine.
Polițiștii din Vrancea continuă investigațiile pentru ucidere din culpă.