Claudiu Predoiu a adus clarificări în scandalul testelor antidrog pentru șoferi și a declarat că MAI a dublat numărul aparatelor, ajungând la un total de 800 de drugtestere în prezent.
„Am dublat numărul de aparate. De exemplu, în Constanța, anul trecut, la această dată, erau două aparate, iar acum sunt 45. Sunt suficiente. În total, sunt 800 de aparate în întreaga țară. În prezent, Poliția Română folosește tehnologie de vârf, nu există una mai bună. Aparatul drug-tester folosit în stradă este același folosit de polițiștii germani sau pot fi date alte exemple din Europa”, a declarat Predoiu la DC News. El a menționat că unele dintre aceste aparate erau deja în dotarea Poliției, dar numărul lor a fost completat și au fost eliminate acele aparate de fabricație chineză, care erau suspecte de erori.
Cătălin Predoiu a explicat că testul cu acest aparat nu se face automat tuturor șoferilor, ci doar în anumite condiții, cum ar fi observarea de către polițist, în autovehicul, a unor recipiente care pot conține droguri sau instrumente pentru consum. El a afirmat că, conform Ordonanței, Institutul Național de Medicină Legală (INML) trebuie să ofere rezultatele prelevării probelor biologice în termen de trei zile, iar în caz contrar, permisul de conducere al șoferului va fi restituit.
„Există această neîncredere, probabil legitimă, dat fiind că au existat multe situații în trecut de întârziere din partea INML-ului. Prin urmare, am decis să venim cu o garanție legală suplimentară pentru cetățean, astfel încât în trei zile să primească rezultatul testului. Dacă nu răspunde, șoferul își va primi permisul înapoi”, a mai adăugat Predoiu.
Ministrul de Interne a mai menționat că în anul 2023, Poliția Română a retras 30.000 de permise, dintre care aproximativ 23.000 pentru alcool și 7.000 pentru consum de droguri.