Protest de amploare în fața Guvernului! 3.000 de oameni ies în stradă din cauza ultimelor măsuri adoptate de stat, dar și din cauza taxelor ce ar putea intra în vigoare de anul viitor. Mediul de afaceri, contabili, dar și cei din turism sunt nemulțumiți de modul în care vor fi implementate e-tva și e-transport.
Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) vor protesta luni în Piața Victoriei din Capitală, pentru a atrage atenția asupra climatului economic marcat de „haos legislativ și incertitudine fiscală”, solicitând totodată schimbări fundamentale în politica fiscală a țării. Protestul „Fără haos în legislația fiscală” din Piața Victoriei va începe luni, la ora 9:00, după care se va merge în marș spre sediul Ministerului Finanțelor din Piața Constituției.
Potrivit PACR, la protest ar putea participa în jur de 3.000 de oameni, contabili și economiști, însă astfel de acțiuni vor avea loc și în alte orașe din țară precum Timișoara, Oradea, Iași și Bistrița. Organizația a anunțat duminică deschiderea unui canal de dialog direct cu reprezentanții premierului și cu cei ai Ministerului Finanțelor, în condițiile în care o delegație a protestatarilor va fi primită luni la discuții. Protestul contabililor și economiștilor este susținut și de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), Patronatul Medicilor de Familie și OFA UGIR.