De azi, nu doar mersul cu mașina va deveni o problemă financiară, dar și scumpirile în lanț la toate produsele și serviciile care depind de transporturi. Iar ANRE tocmai a decis că este momentul pentru o majorare cu 19% la prețurile gazelor naturale. Asta pentru că acciza a crescut, iar pentru un plin de carburant vom plăti cu peste 20 de lei mai mult. Ce urmează și cum ne afectează aceste majorări?
Salariul minim brut pe economie se majorează de la 1 iulie 2024 la 3.700 lei brut, de la nivelul actual de 3.300 de lei. Din noul salariu 300 de lei nu sunt taxați, rezultând că salariul minim net pe economie este de 2.363 lei.
Tichetele de masă, eliminate temporar din calculul impozitului
Pentru acordarea facilității fiscale referitoare la neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 300 de lei/lună se propune ajustarea plafonului lunar de 4.000 lei reprezentând venit brut realizat din salarii și asimilate salariilor, în sensul excluderii de la calculul acestuia a contravalorii tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, după caz, acordate potrivit legii, pentru perioada iulie-decembrie 2024.
„Începând cu veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii iulie 2024, în venitul brut (…) nu se include contravaloarea tichetelor de masă, respectiv indemnizația de hrană, după caz, acordate potrivit legii, pentru perioada iulie-decembrie 2024”,, se arată în proiect.
Deși este legat de mărimea salariului minim, punctul de amendă rămâne neschimbat, la 165 de lei, printr-o decizie a guvernului.
Angajatorii din mediul privat obligați să majoreze valoarea salariului minim pot alege să scumpească produsele finite pentru a-și diminua cheltuielile cu aceste creșteri.
La miezul nopții, acciza la carburanți a fost majorată. Prețurile benzinei și motorinei s-au scumpit cu cca 30-40 de bani pe litru.
Scumpirea carburanților va genera efecte în lanț asupra tuturor produselor și serviciilor care au nevoie de transport, costul acestor creșteri fiind suportat, în mod evident, de populație.
De la 1 iulie se aplică și o creştere medie de 19% a tarifelor reglementate de distribuţie a gazelor naturale aplicabile consumatorilor de gaze naturale beneficiari ai serviciului de distribuţie, care reprezintă aproximativ 10 lei/MWh distribuit.
„Cu titlu de exemplu: pentru un client casnic care locuieşte într-un apartament cu 3 camere şi are un consum anual de gaze naturale de 3 MWh, valoarea lunară a facturii de gaze naturale ar putea creşte cu aproximativ 2,5 lei”, a informat ANRE.
Impozitul pe veniturile a căror sumă nu a fost identificată se majorează de luni, 1 iulie 2024, de la 16% la 70%. Acest nou procent se va aplica deciziilor de impunere emise de organele fiscale începând cu aceeași dată.
Altfel spus, dacă la un control al Fiscului, contribuabilul nu poate dovedi de unde a obținut banii, aceștia vor fi suprataxați cu 70% din valoare.
Categoriile de venituri supuse impozitului
a) venituri din activități independente, definite conform art. 67;
b) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite potrivit art.70;
c) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76;
d) venituri din cedarea