Accident tragic în Călărași. O femeie a decedat după ce a fost lovită în plin pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un tânăr de 19 ani. Impactul a fost atât de puternic încât victima a fost aruncată câțiva metri. Șoferul vinovat s-a speriat, a abandonat mașina și a dispărut.
Femeia în vârstă de 63 de ani traversa strada pe trecerea de pietoni când a fost lovită de tânărul șofer care circula cu viteză extrem de mare.
Ea era însoțită de soțul ei, care a sunat imediat la 112. La locul accidentului au ajuns rapid mai multe echipaje de poliție și medici.
Victima a fost resuscitată timp îndelungat, dar fără succes. Șoferul a fugit după impact, însă a fost găsit de polițiști în scurt timp. A fost reținut și risca ani grei de închisoare.