Descoperire șocantă la o biserică din Sibiu: trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit în curtea lăcașului de cult de către un trecător.
Se presupune că bărbatul a fost ucis cu sălbăticie, iar acum anchetatorii îl caută pe agresor.
Azi-noapte, un trecător l-a văzut pe bărbat întins pe jos în curtea bisericii de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Sibiu, o zonă destul de circulată.
Când s-a apropiat, a observat că bărbatul nu mai respira și prezenta urme de lovituri severe pe corp, așa că a sunat imediat la 112.
Criminaliștii au sosit la fața locului, au prelevat amprente și probe și au constatat că victima a fost lovită cu o bâtă.
Inspectoratul Județean de Poliție a deschis un dosar penal pentru omor.