De la 1 iulie, intră în vigoare noi scumpiri la carburanți, deoarece Guvernul a decis majorarea accizei în două etape: 1 ianuarie și 1 iulie 2024.
Carburanții se vor scumpi din nou începând de luna viitoare, deoarece Guvernul a decis la sfârșitul anului trecut ca accizele la benzină și motorină să crească în 2024 în două etape, începând cu 1 ianuarie și respectiv 1 iulie.
Cu cât se vor scumpi carburanții?
Dacă ne uităm la cele mai recente prețuri medii la benzină și motorină și adăugăm majorarea de acciză cu TVA, atunci, începând cu 1 iulie, litrul de benzină ar costa 7 lei și 39 de bani, iar cel de motorină 7 lei și 42 de bani, conform calculelor Realitatea.
Pentru un plin cu 50 de litri de benzină, începând cu 1 iulie, șoferii ar putea plăti în plus față de prețurile din 16 iunie, cu 21 de lei și 50 de bani, iar pentru un plin cu 50 de litri de motorină, cu 20 de lei.
Statul are nevoie de bani pentru a acoperi găurile din buget
Economiștii spun că majorarea accizelor ajută statul să strângă bani la buget, având în vedere că deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni din 2024, iar ținta Guvernului pentru întregul an este de 5%.
De asemenea, experții în energie nu exclud posibilitatea ca prețurile să continue să crească pe parcursul verii, mai ales că este perioada concediilor, iar consumul crește.
În prezent, aproape jumătate din prețul de la pompă este reprezentat de taxe.