ING a notificat clienții din România că trebuie să-și revalideze datele personale, fie la sediile băncii, fie direct din aplicațiile pe care le folosesc. Dacă nu fac acest lucru în intervalul de timp anunțat, există riscul să nu mai aibă acces la produse și servicii noi, iar ulterior să nu-și mai poată accesa nici conturile.
Banca a anunțat că este necesar să revalideze datele personale, fie la sediile băncii, fie direct în Home’Bank sau în aplicația din Google Play/App Store, cu avertismentul că, dacă nu efectuează această operațiune până la 24 iulie, va fi blocat accesul la produse și servicii noi și ulterior, după 3 luni, va fi oprit și accesul la conturi.
„Pentru a evita blocarea accesului la produse și servicii noi, te rugăm să îți actualizezi/validezi datele până la 24 iulie 2024. Dacă nu ai procedat la actualizarea/validarea datelor, începând cu această dată, 24 iulie 2024, vom demara procesul de blocare.
Menționăm că măsura de blocare efectivă a accesului la produsele și servicii noi va fi aplicată începând cu data precizată mai sus, dar nu mai târziu de 14 zile de la aceasta, și va fi menținută până la momentul în care îți vei actualiza/valida datele. În plus, în situația în care nu îți actualizezi/validezi datele în următoarele 3 luni, vom fi nevoiți să îți blocăm accesul la conturile tale.
Evită acest lucru prin actualizarea/validarea cât mai curând a datelor tale!”, a transmis ING.