Cunoscuta cântăreață de muzică populară, Saveta Bogdan iubește din nou la vârsta de 78 de ani. Artista a recunoscut că are o relație de mai mulți ani cu un avocat dar spune că nu s-ar mai căsători din nou
Îndrăgita interpretă a fost căsătorită de două ori, însă niciunul dintre mariaje nu a avut un final fericit. Primul soț a decedat, iar relația dintre vedetă și cel de-al doilea partener s-a încheiat printr-un divorț.
„Am o relație cu un avocat de mulți ani, nu stăm împreună, mai rarut și mai dragut cum spune ardeleanul” a recunoscut cântăreața de muzică populară.
Saveta Bogdan a spus că sentimentele nu pot fi comparate cu exuberanța tinereții, fiind unele mai mature:
„Sunt îndrăgostită, nu mai sunt ca la 16 ani sau la 14 ani, sunt la vârsta asta la care vezi lucrurile altfel, nu mai e așa cum a fost la început cu primul meu soț”.
Cântăreața de muzică populară a povestit prin ce a trecut în fostele sale relații: „Mi-a murit primul soț că bea, îi place paharul, al doilea s-a îndrăgostit de o femeie și a plecat cu ea, numai că nu a durat mult, a avut necazuri și el a murit. Pe mine acum, ca să mai semnez eu un act, nu. Nu te ține actul, oamenii trebuie să fie fericiți și să se iubească între ei”, a mai spus Saveta Bogdan.