Pensionarii din România au fost informați contradictoriu cu privire la data la care vor primi deciziile de majorare a pensiilor. Pe de o parte, s-a spus că vor primi aceste decizii pe 1 septembrie, iar pe de altă parte, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că aceste decizii vor veni în luna mai. Cu toate acestea, pensionarii încă așteaptă să primească aceste decizii importante pentru ei. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a oferit clarificări într-un interviu acordat Realitatea Plus.
În interviul acordat reporterilor Realitatea Plus, șeful Casei Naționale de Pensii a explicat procesul de majorare a pensiilor, pașii pe care seniorii îi vor urma pentru a primi deciziile de majorare, dar a discutat și alte aspecte legislative legate de sistemul de pensii.
Realitatea Plus: Ne apropiem rapid de recalculare, alegerile locale și europarlamentare au trecut și am auzit promisiuni din partea PSD că este posibilă o nouă majorare a pensiilor în acest an. Ce ne puteți spune concret despre acest lucru?
Daniel Baciu: Este clar că în acest an avem două majorări ale pensiilor. Am avut o majorare la 1 ianuarie, când valoarea punctului de pensie a crescut cu 13,8%, ajungând la 2.032 de lei, și mai avem o a doua majorare în luna septembrie, când se va recalcula aproximativ 5 milioane de dosare aflate în plată în sistemul public. După această recalculare, aproximativ 70% din pensionari vor primi majorări ale pensiilor. Deci, cu 1 septembrie, am făcut pași importanți și suntem în grafic pentru ca oamenii să primească aceste drepturi banesti conform noii formule de calcul prevăzute de Legea 360/2023. Lucrăm intens la Casa Națională de Pensii pentru ca aceste decizii să ajungă la pensionari la timp, astfel încât începând cu prima zi lucrătoare din luna septembrie, oamenii să își primească drepturile legitime în urma recalculării.
Realitatea Plus: Toată lumea anunțase că deciziile vor veni din luna mai. Ce s-a întâmplat? S-a schimbat ceva, a fost vreun impediment legat de soft?
Daniel Baciu: Nu s-a întâmplat absolut nimic. Trebuie ca odată cu data de 1 septembrie pensionarii să își primească drepturile conform procesului de recalculare. Această coordonare internă este un aspect care ne privește pe noi, angajații Casei Naționale de Pensii și colegii de la Ministerul Muncii. Nu suntem deloc în întârziere, știm exact ce avem de făcut pentru ca oamenii să își primească drepturile în septembrie.
Realitatea Plus: Doamna Simona Bucura Oprescu a spus că în luna mai oamenii vor primi deciziile, de aceea s-a născut întrebarea.
Daniel Baciu: Cu siguranță pensionarii vor primi aceste decizii de recalculare. Am stabilit modalitatea de trimitere, pentru că este foarte important ca aceste decizii să fie trimise automat cu confirmare de primire, recomandate. Nu putem să le trimitem simplu, purtăm discuții tehnice cu Poșta Română privind distribuirea acestor decizii. Probabil săptămâna viitoare vom finaliza acest act normativ care reglementează această prestație a Poștei Române și aceste decizii, iar din această lună începem să tipărim deciziile de recalculare în casele teritoriale de pensii. Nu există un termen legal pentru expedierea acestor decizii, dar trebuie ca odată cu data de 1 septembrie oamenii să își primească drepturile conform noii legi a pensiilor.
Realitatea Plus: Salariul minim brut va crește la 3.700 de lei și sunt persoane care doresc să își completeze perioadele lipsă din stagiul de cotizare. Aceștia vor plăti mai mult și de când?
Daniel Baciu: Da, de la 1 iunie salariul minim brut a crescut. Avem o prevedere clară în lege referitoare la posibilitatea de a cumpăra vechime retroactivă pentru persoanele care au avut goluri în activitatea lor profesională. Această posibilitate este valabilă și în noua lege a pensiilor, iar când se încheie contractul de asigurare socială între persoană fizică și casa teritorială de pensii, contribuția de asigurări sociale de 25% se plătește la salariul minim pe economie. De aici pornim, dar se poate plăti și la un salariu mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale persoanei care dorește să aplice pentru o pensie pe limita de vârstă în sistemul public de pensii.