Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în sectoarele 1 și 2 sunt două persoane care, împreună cu mii de altele, au pierdut alegerile și se plâng la televizor. El se referă la primarii Clotilde Armand și Radu Mihaiu, care contestă numărătoarea voturilor în secțiile de votare.
„Două persoane care, împreună cu mii de altele, au pierdut alegerile. Care stau la televizor și se plâng. Am înțeles că președintele AEP consideră că, după această experiență, trebuie să modifice ceva, trebuie să vină cu acele propuneri de modificare. Nu am expertiza domnului Toni Greblă în domeniu, dar cu siguranță voi fi atent la ceea ce va propune”, a spus Marcel Ciolacu.
„Sectorul 1 a avut un spațiu total inadecvat, neavând elemente, doar mi s-a povestit, ce spațiu a fost pus la dispoziție, a fost pus intenționat, pentru a nu face față unei asemenea provocări cum sunt alegerile de la sectorul 1. Este atributul primarului de sector”, a subliniat Ciolacu.