Există o mulțime de rețete de prăjituri care sunt foarte apreciate de cei pofticioși, dar ai auzit vreodată de prăjitura deșteaptă? Acest desert este pregătit de gospodinele pricepute și poartă acest nume datorită rezultatului uimitor.
Motivul pentru care prăjitura deșteaptă poartă acest nume
Prăjitura deșteaptă sau prăjitura inteligentă este denumită astfel datorită compoziției lichide pe care o turnăm la cuptor și care rezultă în 3 straturi, două de blat și o cremă delicioasă în mijloc. Potrivit jamilacuisine.ro, această prăjitură își alege singură straturile și reușește să îi cucerească pe cei care adoră deserturile vanilate.
Ingredientele necesare sunt puține, iar modul de preparare este foarte simplu. Astfel, pentru a pregăti prăjitura deșteaptă avem nevoie de 8 ouă proaspete, 300 g zahăr, 250 g margarină sau unt, 225 g făină, un litru de lapte călduț și 2 pliculețe de zahăr vanilat.
Cum pregătim prăjitura deșteaptă
Primul pas este să topim margarina sau untul la cuptorul cu microunde sau la foc mic. Apoi, lăsăm să se răcească, în timp ce separăm albușurile de gălbenușuri. Într-un bol mare punem gălbenușurile, adăugăm zahărul și zahărul vanilat. Amestecăm bine până când se omogenizează toate ingredientele și își dublează volumul. Turnăm apoi margarina sau untul topit și amestecăm din nou. Laptele călduț se adaugă treptat până obținem o consistență subțire.
Următorul pas este să batem albușurile cu un praf de sare și să le incorporăm cu grijă în aluatul pregătit anterior. Compoziția ar trebui să semene cu smântâna, pe care o turnăm într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu făină. Cuptorul trebuie să fie preîncălzit, iar prăjitura va fi gata în 40-45 de minute.
Este important să nu deschidem cuptorul în timpul coacerii. După ce timpul a expirat, prăjitura ar trebui să arate ca un pandișpan. Desertul se lasă să se răcească cel puțin 3 ore, sau chiar peste noapte, pentru cei care au răbdare până când o vor servi. În caz contrar, prăjitura deșteaptă nu se va tăia bine și vom crede că nu este reușită.
Sursă text: Click.ro