Organizațiile membre ale Coaliției VotCorect au identificat mai multe nereguli în desfășurarea alegerilor, printre care nerespectarea procedurilor electorale, interzicerea accesului observatorilor acreditați în secții de votare sau presiuni asupra alegătorilor.
Informațiile au fost obținute de la observatorii VotCorect prin intermediul aplicației Monitorizare Vot, prin call center 0800 460 002 (peste 200 de apeluri) și prin pagina web www.votcorect.ro.
Continuarea campaniei electorale a fost raportată în cazul candidatului PUSL la Primăria Municipiului București Cristian Popescu Piedone, „care a exprimat public îndemnul de a fi votat”, contrar legii. În acest sens, a fost depusă o sesizare la Biroul Electoral al Sectorului 5. „De asemenea, am primit numeroase raportări privind continuarea campaniei electorale de către candidați în mediul online. Au fost transmise sesizări legate de continuarea campaniei electorale prin SMS-uri (SOS România, PSD)”, avertizează observatorii în comunicat.
„Una dintre problemele cel mai des întâlnite a fost confuzia legată de modalitatea în care se votează la cele două tipuri de scrutin, precum și cu privire la secțiile de votare în care își exercită dreptul de vot alegătorii. În unele cazuri, alegătorilor li s-a limitat dreptul la vot din cauza neînțelegerii procedurilor și aplicării defectuoase a normelor legale. În unele cazuri, alegătorii nu au fost lăsați să voteze la europarlamentare în afara localității de domiciliu. BEC Curtea de Argeș a instruit președinții de secție să nu permită membrilor biroului care lucrează să voteze, chiar dacă sunt arondați în aceeași localitate”, reiese dintr-un comunicat transmis de Expert Forum. Accesul observatorilor a fost limitat în mai multe secții „din motive care țin de aplicarea abuzivă” a legislației de către membrii birourilor electorale. Accesul a fost interzis, printre altele, în secții din Recea (MM), Crasna (GJ – 367), Sector 4 (833), Chiajna (IF – 170, 171), Vâlcea, Iași (126), Sector 1 (39, 164), Sector 2 (355), Palanca (GR – 117), transmite sursa citată.
„Deși organizarea a fost în general bună, au existat mai multe sesizări legate de lipsa tușierelor în cabinele de vot. (…) În mai multe secții de votare alegătorii au primit mai multe buletine de același tip. În acest context, este posibil ca unele buletine de votare să fie anulate întrucât nu au ștampila de control a secției de votare aplicată corespunzător. De exemplu, alegătorii din secția 85 Galați primeau câte două buletine pentru consiliul local și niciunul pentru consiliul județean. Într-o secție din București un alegător a sesizat că a primit buletine pentru primarul general, iar altul că a primit 2 buletine pentru consiliul general și niciunul pentru europarlamentare. La secția 37 din Ploiești au fost primite mai multe buletine pentru consiliul județean, care au fost anulate”, reiese din document. Presiuni asupra alegătorilor au fost raportate în Rozavlea (MM), Năvodari (CTA), iar influențarea alegătorilor de un candidat la Periș (IF). În comuna Simian un alegător a raportat faptul că a fost presat să voteze cu un anumit partid. În Mogoșoaia (IF) și în secțiile 98 și 99 din Ploiești (PH) observatori ai organizației Millenium for Human Rights „s-au implicat direct și activ în procesul electoral”, precizează coaliția. Au fost raportate mai multe cazuri în care alegătorii au primit buletine marcate cu ștampila VOTAT, incluzând secțiile 329 (sector 2) și Codreni (Botoșani). „În Brebu Nou (CS) aproximativ 25 de persoane care conform relatării nu sunt cunoscute în comunitate au votat în grupuri de câte 5 cu cărții de identitate provizorii. Brebu Nou este una dintre localitățile în care s-au tipărit buletine de vot suplimentare conform unei decizii BEC emise vineri, ca urmare a unui număr semnificativ de vize de reședință obținute în localitate”, reiese din comunicat.
Din datele colectate de la observatori prin intermediul aplicației Monitorizare Vot, procedura de deschidere a secțiilor a fost evaluată ca fiind bună și foarte bună în peste 95% din cazurile observate. Secțiile de votare s-au deschis la timp, cu excepția a 9 din cele 262 raportate. „Observatorii au semnalat și prezența persoanelor neautorizate în timpul deschiderii într-o proporție îngrijorătoare (25 din 258 secții raportate); în 7 in 260 secții raportate persoane neautorizate au intervenit în procesul de deschidere a secției. (…) Persoane neautorizate s-au întâlnit și în timpul votării în 17 din