Nicolae Ciucă – președintele PNL a fost, vineri, în campanie electorală în județul Teleorman, acolo unde organizația liberală și-a prezentat candidații pentru alegerile din 9 iunie.
„Mă bucur foarte mult să revin aici, după ce am petrecut o perioadă, scurtă, în calitate de președinte interimar al filialei și îmi aduc aminte cu plăcere activitățile desfășurate, discuțiile avute aici. Este un moment foarte important pentru campania noastră, aici, în sudul țării, asta în condițiile în care am reușit să acoperim și partea de Sud-Vest în ultima săptămână. Sunt aspecte care trebuie să fie comunicate și insistăm, cu riscul de a ne repeta, este mare păcat când vorbim despre cifre statistice legate de PIB-ul pe cap de locuitor, care abia se apropie de 11.000 de dolari.
Atunci când vorbim de salariul mediu net este mult sub ceea ce avem în Giurgiu, Olt, ceea ce avem la nivel național. Este mare păcat pentru că putem constata că în aceste județe, atunci când vine vorba despre o administrație eficientă, vorbim despre rolul investițiilor și se poate, nu este greu să ne uităm la ceea ce se întâmplă în județele cu administrație liberală. 8 din cele 10 județe ale țării sunt sub administrație liberală. Vorbim de toate județele administrate de liberali. La Constanța, raportul dintre 2023 și anul 2018 este de 20 la 1. Investițiile au crescut în Constanța de 20 de ori. Despre asta este vorba. Nu vorbim ca să venim cu un mesaj electoral, vorbim pentru că asta este singura soluție, investițiile”, a spus Nicolae Ciucă, vineri, în județul Teleorman.
„Am vorbit cu domnul Cojocaru, când eram la Guvern, și am discutat despre nevoia de investiții, despre ce trebuie să facem, despre fermieri. În anul 2022, 11 miliarde de euro au fost îndreptate spre dezvoltarea comunităților. La Primăria Sectorului 6 s-a semnat un contract pentru primul spital generalist, după atâția ani. Nu putem să stăm și să așteptăm să ne ofere altcineva. Nu poate să cadă din cer și noi să fim doar beneficiarii. Truda trebuie să fie a celor ce candidează, vă vorbesc despre proiecte și o să vă convingă să-i votați pentru un nou mandat.
Am fost în Olt, Dolj, Gorj, după ce am stat de vorbă cu legumicultorii de la Izbiceni, după ce am fost la Ianca, concluzia pentru noi, pentru PNL, este că ne-am asumat ca obiectiv strategic să venim cu un program strategic, un program național pentru crearea clasei de mijloc. De fiecare dată când venim în fața dumneavoastră avem și abordarea valorilor și virtuților PNL. Promovăm munca, loialitatea, solidaritatea, tenacitatea, acestea sunt virtuțile PNL. Preocuparea noastră principală este pentru creșterea clasei de mijloc. Trebuie să reușim să devenim puternici și parteneri puternici în afara țării. Stând de vorbă cu oamenii de la comune, sate, oamenii care muncesc pământul este ușor să se vadă această diferență între oamenii care au reușit să realizeze ceva sau cei care așteaptă să beneficieze de ajutoarele sociale. Avem ca obiectiv să reducem diferențele dintre mediul rural și urban, diferențele dintre județe, regiuni. Am reușit să ajungem la 78% din media europeană, dacă ne referim la PIB pe cap de locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare. Avem șanse conform tuturor predicțiilor ca în anul 2023, România să ajungă la 90%.
Pentru asta trebuie să ne preocupăm și să facem lucrurile pentru cetățeni. Am văzut alături de noi foarte mulți tineri și femei, asta înseamnă că PNL își ține promisiunile privind egalitatea de gen. Acum sunt 8.000 de doamne și domnișoare înscrise. Avem nevoie ca fiecare dintre tot ceea ce reprezintă doamnele și domnișoarele din România să fie reprezentate în toate funcțiile din țară. La Dolj, în 2 comune, la Dăbuleni peste 40