O anchetă de amploare are loc în județul Bistrița-Năsăud, după ce un adolescent de 16 ani a murit din cauza unei intoxicații cu o substanță antiparazitară folosită pentru animale. Tânărul și familia sa au fost aduși la spital săptămâna trecută, după ce participaseră anterior la o acțiune de îmbăiere a oilor alături de tatăl său. Băiatul era în comă, mama sa suferea de insuficiență respiratorie, iar tatăl avea intoxicație cu „organofosforice în observație”. Tatăl a refuzat să fie spitalizat. Tânărul a fost transferat de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița la Institutul Inimii din Cluj, unde a decedat.
„Pe 21 mai, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adusă o familie din localitatea Ilișua în stare gravă din cauza intoxicării cu substanțe organofosforice (Diazinol). Un minor de 16 ani (cod roșu de urgență) a prezentat stop cardiorespirator responsiv la manevrele de resuscitare, sindrom de detresă respiratorie acută, afectare cerebrală și cardiacă, comă, șoc distributiv. După stabilizarea de urgență, băiatul a fost transferat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca. Mama sa, în vârstă de 47 de ani (cod galben de urgență), a fost adusă la spital cu insuficiență respiratorie acută din cauza utilizării insecticidului, hipoxemie severă, acidoză respiratorie, traheobronșită, primind suport și tratament specializat în Secția ATI și apoi în Secția de Medicină Internă, de unde a fost externată în stare ameliorată pe 24 mai. Tatăl minorului, în vârstă de 51 de ani (cod verde de urgență), a fost adus la UPU-SMURD cu intoxicație cu organofosforice în observație. Acesta a refuzat internarea și a părăsit spitalul de bunăvoie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strungari.
Directorul liceului tehnologic din Căianu Mic, Ovidiu Boca, a confirmat că adolescentul de 16 ani a decedat vinerea trecută și a fost înmormântat la începutul acestei săptămâni.
„Elevul era în clasa a X-a B, la specializarea mecanic auto. Era un elev cuminte, silitor, care nu a creat probleme. Luni (20 mai) a rămas acasă cu tatăl său, care lucra. Era în perioada de practică, după ce terminase cursurile teoretice (…). Există mai multe variante, printre care am auzit că a fost la îmbăierea oilor”, a mai adăugat Boca.
Directorul școlii a menționat că a fost contactat de polițiștii de la Secția 5 Poliție Rurală, care investighează acest caz.