O femeie în vârstă de 49 de ani din Constanța a reușit să înșele angajații unei bănci și să obțină un credit ipotecar, deși casa pe care a folosit-o ca garanție fusese vândută în 2014.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat o percheziție la domiciliul femeii de 49 de ani din municipiul Constanța.
Ea este suspectată de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals. La data de 21 octombrie 2022, femeia ar fi indus în eroare reprezentanții băncii, prezentându-le documente care atestau că deține un imobil ipotecat, pentru a evita executarea silită împotriva sa.
În realitate, femeia vânduse imobilul respectiv încă din 2014. Prejudiciul cauzat este de peste 570.000 de lei. În urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri relevante, un telefon mobil și un calculator. La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța. Ancheta în acest caz este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.