O investigație jurnalistică dezvăluie cum, în anul 1996, noul notar public, Mariana Gutău, a cerut repartizarea unui spațiu pentru desfășurarea activității. Acesta a fost solicitat la blocul V -1, din str. „Ana Ipătescu”, Rîmnicul Vîlcea. Consilierii (21 din 25, printre care și soțul solicitantei, Mircea Gutău), au votat repartizarea spațiului respectiv. Precizăm că la parterul blocului V-1 se afla, deja, un magazin, ce aparține societății comerciale a familiei Gutău, care a dorit transformarea și extinderea sa în notariat, luând din culoarul pietonal, de trecere pe sub apartamente, circa 19 mp.
Locatarii (aici locuiesc 25 de familii) s-au împotrivit și au pornit chiar la dărâmarea unui zid pe care constructorii îl ridicau. S-a produs o altercație, la care au participat și câțiva gardieni publici, iar un cetățean, Ovidiu Marinescu, s-a ales cu o fractură maleală externă la piciorul drept, și alte locatare – Victoria Petru, Anghelina Dumitra, Adelina Mustață – au suferit multiple leziuni. Primarul Sorin Zamfirescu susține că spațiul respectiv este al domeniului public, în timp ce președintele asociației de locatari, Corneliu Vețeleanu, dovedește cu acte în regulă că același spațiu aparține celor 25 de familii, fiind, deci, indivizibil. Conflictul a ajuns la Judecătorie.
Cert este că autorizația cu pricina a fost foarte repede obținută la „Diverse”, într-o ședință a Consiliului Local, care s-a arătat unanim în a sprijini un membru al său. Și, după cum am observat decenii mai târziu, biroul notarial nu numai că a rămas acolo, dar s-a încercat inclusiv cumpărarea spațiului de către familia Gutău.
Concret, în anul 2022, consilierii locali au fost de acord cu propunerea de a vinde o suprafață de teren ultracentral soției primarului Mircia Gutău, Mariana Gutau. Este vorba despre 29 de metri pătrați, concesionați în două tranșe, în 1996 și apoi în 2010, pentru construirea unui notariat unde lucrează atât soția, cât și fiica primarului.
După ce anul trecut terenul aflat la parterul unui bloc a fost trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului Râmnicu Vâlcea, anul acesta s-a propus vânzarea acestuia către proprietara notariatului, fapt ce a ridicat semne de întrebare privind legalitatea afacerii.
Prefectura Vâlcea a solicitat o serie de documente pentru a verifica legalitatea vânzării, în urma cărora a atras atenția că s-au încălcat o serie de prevederi legislative și a cerut noi informații.
Între timp, cumpărătorul, în persoana doamne