Noi informații despre situația lui Florian Coldea. Potrivit surselor Realitatea PLUS, fostul general nu va contesta măsura controlului judiciar pe cauțiune. Astfel, evită accesul altor persoane la dosarul său.
Coldea a decis să nu conteste măsura controlului judiciar pe cauțiune impusă de autorități. Prin această hotărâre, fostul general împiedică accesul altor persoane la dosarul său, protejând astfel informațiile sensibile conținute în acesta.
Florian Coldea trebuie să plătească o cauțiune considerabilă, în valoare de 500.000 de lei.
Fostul șef al SRI, Florian Coldea, s-a prezentat la o secție de poliție din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență. A refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor, spunând că nu va face comentarii până la finalizarea anchetei și că are încredere în justiție.
Acuzațiile procurorilor DNA în dosarul Coldea-Dumbravă: DNA i-a pus sub acuzare pentru trafic de influență pe Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, și pe generalul Dumitru Dumbravă, aceștia fiind plasați sub control judiciar pe cauțiune, cu interdicția de a părăsi teritoriul țării.
Dosarul vizează generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare este Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.