Florian Coldea ar fi dat vina la audierile maraton pe Dumitru Dumbravă, deși amândoi ar fi fost mână în mână la comiterea șantajului. Sunt declarațiile în exclusivitate la Realitatea PLUS făcute de analistul politic Cozmin Gușă. Potrivit acestuia, fostul general Dumbravă a primit măsura controlului judiciar deoarece suferă de o boală gravă.
„Din punct de vedere juridic, era posibil să i se dea catuse celui care avea vina și erau probe directe – Dumitru Dumbrava – însă certificatul medical care arată o recidivă a unui cancer l-a ajutat cumva să obțină doar control judiciar. Probabil că verdictul ar fi fost de arestare dacă nu ar fi fost această boală.
Pe surse, de la UM-urile de presă, în audierile de ieri (de joi – n.r.), acest Coldea a dat vina pe cel bolnav, pe Dumbrava. Îi convine acest lucru. În schimb, din traseul banilor, se vede că el este într-o culpă penală pentru că a încasat bani de consultanță, fără să presteze acea consultanță.
O să găsiți generali din SRI, rețeaua rezerviștilor despre care vorbim de vreo 7 ani acum, de când a ieșit Coldea de acolo, beneficiari ai contractelor de la Traila. Traila, elevul și partenerul lui Valeriu Stoica. O să o găsiți pe celebra Anaconda, șefa acoperiților din SRI pe vremuri, care trecând în rezervă, a luat bani tot de la Traila prin intermediul lui Dumbrava”, a declarat Gușă.