Hipertensiunea arterială este responsabilă de peste 60% din decesele de cauză cardiovasculară, conform Societății Române de Hipertensiune.
Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în România, iar hipertensiunea arterială este responsabilă de peste 60% din decesele de cauză cardiovasculară, conform Societății Române de Hipertensiune. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în 2023 prevalența HTA era de 48% în România la populația între 30 și 79 de ani, mult peste media mondială de aproximativ 35%. Conform statisticilor OMS, 6,6 milioane de români suferă de hipertensiune, dar doar 68% sunt diagnosticați, 59% sunt tratați și doar 30% au valorile tensionale controlate prin tratament. Specialiștii susțin că riscul de stroke sau deces se dublează pentru fiecare creștere de 20 mm Hg a tensiunii sistolice peste valoarea normală.
Cauzele care pot influența hipertensiunea sunt alimentația nesănătoasă, fumatul, consumul de alcool, sedentarismul și stresul. Cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva HTA, Societatea Română de Hipertensiune îndeamnă publicul să își măsoare tensiunea arterială, indiferent de vârstă, sex, ocupație sau stil de viață.