Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor crește în toată țara, dar în perioada 13 – 26 mai se vor înregistra ploi aproape în fiecare zi.
Vremea va fi schimbătoare de la o zi la alta, cu o atmosferă instabilă și temperaturi moderate pentru această perioadă. Se așteaptă o încălzire a vremii spre finalul săptămânii viitoare.
În Banat, în primele cinci zile, media maximelor termice va fi cuprinsă între 20 și 22 de grade, iar a minimelor între 8 și 11 grade. Până în jurul datei de 20 mai, se va înregistra o creștere de 3…4 grade, urmată de o ușoară răcire. Ulterior, temperaturile nu vor mai avea variații semnificative și se vor situa în general între 23 și 26 de grade la maxime și între 11 și 13 grade la minime. Vor fi averse aproape în fiecare zi, pe suprafețe mici până în data de 16 mai, după care probabilitatea ca acestea să apară pe suprafețe mai mari va crește.
În Crișana, tendința termică va fi în general de creștere, până în jurul datei de 19 mai, când media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar a minimelor va fi între 12 și 14 grade. Ulterior, media valorilor termice va scădea ușor și va avea variații, în general între 23 și 25 de grade la maxime și între 9 și 13 grade la minime. Din data de 14 mai, vor fi averse aproape în fiecare zi, pe suprafețe mai mici până în 16 mai, după care probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente și pe arii mai extinse va crește.
În Transilvania, în primele patru zile, valorile termice vor fi asemănătoare, cu o medie a maximelor de 18 grade și a minimelor de 5 grade. Va urma o încălzire de 4…5 grade până la începutul celei de-a doua săptămâni. În următoarele două zile, temperaturile vor scădea ușor, iar apoi nu vor mai avea modificări notabile. În general, media maximelor se va situa între 22 și 25 de grade, iar a minimelor între 9 și 12 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse după data de 16 mai.
În Maramureș, în prima săptămână, valorile termice vor crește ușor și treptat, cu o medie a maximelor de la 18 grade la început, până spre 24…25 de grade la final, iar a minimelor de la 5 grade la început, până în jurul a 11 grade. În cea de-a doua săptămână, media regională va avea variații, în general între 22 și 25 de grade la maxime și între 9 și 12 grade la minime. Între 13 și 16 mai, condițiile pentru averse vor fi reduse, după care probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente și pe spații mai mari va crește.
În Moldova, vremea se va încălzi treptat până la începutul celei de-a doua săptămâni. Media maximelor va crește de la 15…16 grade în primele zile, până în jurul a 24 de grade în ultimele, iar a minimelor de la aproximativ 5 grade la început, până spre 11…12 grade la final. În intervalul următor, în general, media maximelor va avea variații între 22 și 26 de grade, iar a minimelor între 10 și 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în perioada 19 – 26 mai.
În Dobrogea, vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16 grade și va ajunge până spre 24 de grade, iar a minimelor va fi de aproximativ 7…8 grade în prima zi și în jurul a 13 grade la final. În zilele care vor urma, valorile termice, în medie, vor oscila între 22 și 25 de grade la maxime și între 12 și 15 grade la minime. În prima săptămână, doar pe arii restrânse vor fi posibile averse slabe, după care acestea vor apărea pe spații mai mari și vor fi mai frecvente.
În Muntenia, în primele cinci zile, valorile termice vor fi asemănătoare, cu o medie a maximelor de 18…19 grade și a minimelor de 7…10 grade. Va urma o încălzire de 5…6 grade până la începutul celei de-a doua săptămâni. În următorul interval, nu vor mai fi variații importante, iar media maxim