Ministerul Afacerilor Interne propune modificarea legislației pentru a permite monitorizarea cu brățări electronice a persoanelor aflate sub control judiciar și arest la domiciliu. Modificările legislative au ca obiectiv creșterea gradului de siguranță publică și eficientizarea modului de supraveghere a executării măsurilor dispuse de organele judiciare, un deziderat asumat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. În scopul monitorizării persoanelor aflate sub măsura controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauțiune și a arestului la domiciliu, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a inițiat modificarea și completarea, prin Ordonanță de Urgență a Guvernului, a Legii nr. 146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale. De asemenea, în același scop, conducerea MAI a dispus elaborarea unui proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1025 din 2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică. Conform sursei citate, Ministerul de Interne propune devansarea datei de extindere la nivel național a proiectului de monitorizare electronică pentru ordinele de protecție și ordinele de protecție provizorii de la ianuarie 2025 la 1 octombrie 2024. În plus, va fi devansată aplicarea sistemului de monitorizare electronică pentru persoanele față de care a fost dispusă măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu de la 1 ianuarie 2026 la 1 octombrie 2024. Începând cu intrarea în vigoare a ordonanței de urgență și până la data de 1 octombrie 2024, va fi testată folosirea sistemului de monitorizare electronică pentru persoanele față de care a fost dispusă măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu în municipiul București și în județele în care este implementat deja SIME, arată MAI. Testarea se va face folosind infrastructura și dispozitivele deja existente. Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică acoperă la acest moment situațiile de violență domestică în care a fost dispusă emiterea unui ordin de protecție sau a unui ordin de protecție provizoriu față de agresor și a fost conceput pentru a fi implementat în trei etape: prima etapă: în perioada 2022 – 2023 la nivelul municipiului București și al județelor Iași, Mureș și Vrancea; a doua etapă: în anul 2024 la nivelul unităților administrativ-teritoriale menționate și la nivelul județelor Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea; a treia etapă: la nivelul unităților administrativ-teritoriale menționate anterior și la nivelul județelor Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea, cu termen inițial anul 2025.