Nouă persoane au fost arestate preventiv, iar alte patru sunt în arest la domiciliu, într-un dosar de trafic cu Ozempic, un controversat medicament pentru diabet, care este folosit în mod periculos ca tratament pentru slăbit.
Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, iar procurorii au anunțat că au contestat hotărârea judecătorilor privind plasarea a patru inculpați în arest la domiciliu.
Potrivit anchetatorilor, rețeaua era condusă de o asistentă de la o clinică privată din Capitală, care a falsificat sute de rețete pentru medicamente compensate folosite la tratamentul diabetului – Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity.
Suspecta introducea date false în sistemul informatic al CNAS, după care medicamentele erau ridicate din farmacii cu ajutorul unor complici și vândute pe rețelele de socializare, pentru că erau cunoscute că ar ajuta la slăbit.
În baza rețetelor falsificate, inculpații (farmaciști și apropiați ai acestora) au ridicat medicamente Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity de la 140 de farmacii din municipiul București și județul Ilfov, pe care, ulterior, le-au comercializat prin intermediul rețelelor de socializare, adresându-se persoanelor care doreau să piardă în greutate.
Prejudiciul în dauna CNAS se ridică la un milion de lei.