Șapte persoane sunt investigate sub control judiciar de către polițiștii și procurorii din Dâmbovița în urma mai multor scandaluri și bătăi. Doi dintre aceștia l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alți trei bărbați, l-ar fi bătut pe unul dintre agresori. În incident au fost implicate și două femei.
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a anunțat că, în urma investigațiilor desfășurate de polițiștii din Moreni, șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate într-un dosar deschis pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
După audieri, cele șapte persoane au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile. „Din cercetările efectuate a reieșit că, în data de 20 mai curent, pe strada Poiana Ruzii din Iedera, în urma unui conflict spontan, unul dintre suspecți, în vârstă de 31 de ani, împreună cu fratele său, ar fi agresat fizic și ar fi lovit cu un obiect (piatră) un tânăr de 17 ani. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, în data de 22 mai curent, pe strada Principală, victima, împreună cu alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 33 de ani, din Iedera, l-ar fi agresat pe bărbatul de 31 de ani”, a transmis IPJ Dâmbovița. De asemenea, în urma conflictului spontan anterior, în data de 23 mai, o femeie de 24 de ani, din Iedera, ar fi agresat fizic o altă femeie, de 36 de ani, în timp ce se afla pe strada Poiana Ruzii. În plus, prin acțiunile lor, cele șapte persoane ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.