Treisprezece persoane au fost reținute de polițiștii și procurorii din București într-un dosar care vizează o rețea care se ocupa cu traficul de Ozempic, un medicament pentru persoanele cu diabet vândut „la negru” pentru slăbit. În acest caz, ar fi implicată și o asistentă medicală de la o clinică privată din Sectorul 1. Femeia este suspectată că falsifica rețete, cu ajutorul a patru medici, pentru ca pacienții să obțină medicamentul pentru slăbit. Prejudiciul în acest dosar este de peste 1.000.000 de lei.
Poliția Capitalei a anunțat, miercuri, că polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare, marți, 21 de mandate de percheziție, în municipiul București și județul Ilfov, la domiciliul a 17 persoane, precum și la sediile unor instituții, într-un dosar penal de fals informatic în formă continuată (peste 2.800 de acte materiale) și înșelăciune (peste 1.300 de acte materiale).
„În fapt, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, o femeie, în vârstă de 32 de ani, având calitatea de asistent medical și recepționeră în cadrul unei clinici medicale private, cu punct de lucru în Sectorul 1, ar fi falsificat rețete, prin introducerea unor date fictive în sistemul informatic, pentru a intra în posesia unor medicamente în mod gratuit și pentru a le vinde în afara cadrului legal. Probatoriul administrat a relevat că, în urma falsificării rețetelor, medicamentele ar fi fost obținute în baza unei înțelegeri prealabile cu alți angajați ai unui lanț de farmacii, dar și cu sprijinul altor persoane, apropiați ai asistentei medicale în cauză, și vândute fie prin intermediul platformelor comerciale, fie prin intermediul rețelelor de socializare”, a transmis sursa citată. În urma investigațiilor, s-a stabilit că falsificarea era efectuată de către asistentă cu sprijinul și cu acordul a patru medici, angajați în cadrul aceluiași punct de lucru al clinicii private, care nu aveau competența necesară să le prescrie. Astfel, luni a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 13 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 47 de ani. În vederea administrării materialului probator, marți, polițiștii au făcut 21 de percheziții domiciliare, în București și în județul Ilfov, în urma cărora au identificat și ridicat mai multe bunuri de interes în cauză. De asemenea, persoanele vizate au fost duse la audieri, în baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare, față de 13 dintre acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate în fața instanței cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic în formă continuată și înșelăciune, prejudiciul fiind de peste 1.000.000 de lei. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Grupuri Infracționale Violente, Serviciul Furturi de Autovehicule, Serviciilor de Investigații Criminale din cadrul sectoarelor 1, 3, 4, 5 și 6 Poliție, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, dar și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic. Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, este vorba despre o rețea care făcea trafic cu Ozempic, medicament prescris pentru persoanele cu diabet, dar care a început să fie vândut pe piața neagră, pentru slăbit, în pofida avertismentelor medicilor care afirmă că efectele utilizării de către persoane care nu au diabet pot fi devastatoare pentru sănătate.