Situație gravă la o grădiniță din municipiul Zalău. 34 de copii au ajuns la spital cu simptome de vărsături, greață și o stare generală proastă, iar 3 dintre micuți au rămas internați, pentru verificări suplimentare.
Autoritățile sanitare au intervenit de urgență pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul, iar directorul Direcției de Sănătate Publică din județul Sălaj a precizat că unii dintre copii au început să se simtă rău înainte să mănânce la grădiniță.
Activitatea din grădiniță a fost suspendată, iar acum echipele de control fac lucrări de dezinfecție, dezinsecție și deratizare.
Un bărbat care a adus copilul la urgență susține că peste 20 de cazuri au fost în spital și a fost nevoie să stea cu copilul peste 2 ore pentru a ajunge să fie consultat și tratat. Rezultatele se vor putea afla după 72 de ore. La fața locului a fost prezentă și o echipă de la poliția Zalău, care s-au implicat în ancheta care se derulează.