Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în anul 2022 canonizarea mitropolitului Ţării Româneşti Neofit Cretanul, cu titlul de ”Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, mitropolitul Ţării Româneşti” și includerea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române și în cărțile de cult în ziua de 16 iunie.
Sfântul Neofit s-a născut în insula Creta în jurul anului 1690. Crescut în credința dreaptă, s-a îndreptat către viața monahală încă din tinerețe, devenind un călugăr învățat și virtuos, care a fost hirotonit mai întâi ca ierodiacon, apoi ca ieromonah. A fost chemat în Ţara Românească de către domnitorul Constantin Mavrocordat (în a treia domnie: 1735-1741) pentru a fi dascălul copiilor săi. În ianuarie 1737 a fost hirotonit mitropolit titular (onorific) al Mirelor Lichiei, iar după un an, „cu sfatul a toată cinstita boierime şi a tot clerul bisericesc”, a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti.
Deși era de alt neam și de altă limbă decât cei pe care îi păstorea, mitropolitul Neofit a muncit neobosit pentru progresul spiritual și material al poporului român, asemănându-se în multe privințe cu înaintașul său, Sfântul Antim Ivireanul. A sprijinit renașterea isihastă inițiată de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, pe care l-a invitat să-și prezinte învățătura în fața patriarhilor Matei al Alexandriei, Silvestru al Antiohiei și Partenie al Ierusalimului, care se aflau atunci la București, ierarhi care au confirmat ortodoxia învățăturii propovăduite și trăite de Sfântul stareț Vasile.
Vizitând moaștele Sfintei Filofteia la Curtea de Argeș, sfântul ierarh Neofit s-a străduit să adune tradițiile legate de ea și să alcătuiască Viața acesteia. Mitropolitul a scris două scurte tratate în limba greacă: „Despre miruit” și „Despre împărtășirea cu Sfintele Taine a celor ce au fost ispitiți în vis”. De asemenea, se păstrează o predică rostită în Catedrala mitropolitană, precum și frumoasele prefețe ale cărților tipărite de el.
Ierarhul Neofit a sprijinit învățământul, fiind numit, printr-un hrisov al domnitorului Grigorie Ghica, „ispravnic al dascălilor”, deoarece Biserica susținea financiar toate școlile care funcționau în vremea sa la București, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Târgoviște, Craiova, Câmpulung și Slatina. Mitropolitul însuși a înființat o școală românească la Schitul Buliga din Pitești și o școală cu predare în limba română, greacă și slavonă la Schitul Pătroaia (județul Dâmbovița), cu învățământ gratuit pentru copiii țăranilor.
S-a preocupat și de ortodocșii români din Transilvania, care nu aveau un ierarh ortodox, hirotonind mai mulți preoți pentru credincioșii ardeleni, printre care se numără și Sfântul Mărturisitor Moise Măcinic, preotul din Sibiel (prăznuit în 21 octombrie). Pentru activitatea sa, Patriarhia de Constantinopol i-a conferit titlul de locțiitor al tronului Cezareei Capadociei, care, din anul 1776, va deveni un titlu permanent al mitropoliților Ţării Românești.
Mitropolitul Neofit Cretanul a fost principalul susținător al desființării „rumâniei” sau „șerbiei”, prin care țăranii erau dependenți de boierii pe moșiile cărora locuiau. Sfântul Neofit a fost primul care i-a eliberat pe toți țăranii de pe moșiile Mitropoliei. Zelul său pastoral s-a arătat prin susținerea cererilor poporului, asuprit de domnitorul fanariot Matei Ghica (1752-1753). Potrivit cronicarilor, Mitropolitul s-a pus în fruntea poporului și a mers la trimisul sultanului, căruia i s-au plâns de toate abaterile domnitorului.
Mâniat de atitudinea Mitropolitului, Matei Ghica a ordonat în secret otrăvirea acestuia, astfel că, în scurt timp, în data de 16 iunie 1753, Mitropolitul Neofit a trecut la Domnul,
